Despre cât de ușor este să spargi ziduri scriu milioane de cărți, tot milioane de lectori povestesc despre asta și probabil la fel de mulți oameni zilnic se străduiesc să o facă. Chiar și această inițiativă de concurs, sparge ziduri. Unii vor reuși, alții nu. Și este interesant să observăm “cușca” în care ne zidim singuri. La început pare strâmtă, limitativă ca mai apoi să îndrăgim propriile bariere și uneori să me zidim chiar peste cap. Sună cunoscut, nu?:)

Limitările se manifestă parșiv, la început par obstacole, mai apoi devin certitudini. Începem să le dăm credibilitate, putere și “construcția” este desăvârșită. Cât de ușor este să ieși din povestea aceasta? Eu personal nu cumpăr poveștile care spun că este simplu. Zidurile se construiesc în ani și sunt întărite de mii de minciuni pe care ni le spunem pentru a supraviețui. Este nevoie de un “De ce?” puternic pentru a păși pe un alt drum.

Uneori, obișnuiți fiind cu limitarea nici nu mai observăm că viața poate fi frumoasă. Cum observăm că am de devenit Ana lui Manole? – în fața obstacolelor de oprim și spunem ” așa e viața, grea” – nu avem entuziasm dimineața că începe o nouă zi cu infinite oportunități – întreținem sau participăm la dispute în care există bârfă, ceartă, violență – ne pierdem curiozitate și curajul de a încerca ceva nou – facem rutinier aceleași lucruri săptămâni, luni, ani și ne este teamă să încercăm și altfel – ne surprindem că mai mult spunem ” nu” decât ” poate încerc” – avem energia scăzută și corpul manifestă unele semnale somatice.

Lista poate continua dar concluzia este simplă: atunci când nu simți bucurie că începe o nouă zi, când nu îți pasă de tine și de cei din jur, când tratezi corpul ca pe um vehicul în care nu contează ce benzină ai băgat, când nu te iubești și nu iubești, s-ar putea să fii zidit…