Ingrediente:
(pentru 12 briose)
2 oua
150g iaurt grecesc
70g Green Sugar Premium cu putere dubla de indulcire
3 linguri ulei
1/2 linguriță sare
1 linguriță extract de vanilie
1 linguriță scorțișoară
120 g făină albă (tip 650)
2 lingurițe praf de copt
1 măr mare Granny Smith
Pentru decor:
merișoare uscate
Mod de preparare:
Ca să fie totul perfect mai adăugați în peisaj un smoothie și obțineți cel mai delicios mic dejun. Mirosul de măr copt și peisajul tomnatic s-ar putea să vă îndemne să vă luați o zi liberă 😉 Sunt un fel de mini plăcințele cu mere. Se fac foarte repede.
Curățați mărul de coajă, îndepărtați cotorul și tăiați-l în bucățele mici.
Într-un bol măricel bateți bine ouăle și adăugați pe rând: iaurtul, îndulcitorul Green Sugar, uleiul, sarea, vanilia și scorțișoara. Amestecați bine.
Combinați făina cu praful de copt și adăugați-o în bol. Amestecați bine.
Adăugați bucățelele de măr și amestecați.
Folosiți o tavă specială de brioșe. Umpleți formele cu compoziția delicioasă.
Decorați cu merișoare uscate sau orice alt fruct uscat doriți voi.
Introduceți tava la cuptorul preîncălzit – 190 grade pentru 30 de minute.
Savurați-le calde sau reci. Dimineți cu poftă mare vă doresc 😉
Autor: Ramona Constantinescu – gustverde.ro