No products in the cart.

Dacă aveți copii pretențioși sau chiar mofturoși la mâncare nu îi certați prea rău!
S-ar putea să aibă propriul lor brand de super foods mai târziu!
Primul “secret al Ramonei” a fost că aruncam toată mâncarea care nu îmi plăcea în curtea din spatele blocului unde pisicile așteptau la ore fixe. Aveam cele mai grase pisici din cartier. Practic… primele mele cliente. Din păcate acest prim secret nu mi-a adus notorietate, ci doar o ceartă monstru cu mama.
Secretele Ramonei au apărut în primul rând pentru mine. Pentru că pe piață nu găseam un unt de arahide cu adevărat bun, pentru că restaurantele ofereau doar deserturi cu cantități imense de zahăr și pentru că sănătatea presupune de cele mai multe ori un pic de paranoia, iar eu sunt genul de femeie care nu are încredere în nimic până nu verifică.
De la bucătăria mea, la prima cameră, de fapt un fel de garaj în curtea Laboratoarelor Remedia, nu a fost decât un pas. Locația nu m-a speriat, din contră: m-am gândit că și Steve Jobs a început într-un garaj firma Apple! Și el și eu am avut însă noroc cu oamenii. De Secretele Ramonei s-au apropiat de la bun început profesioniști excepționali încântați de ideea că există un producător la care nu contează în primul rând cât costă ingredientele, ci cât de gustos și sănătos este produsul.
Fiecare zi a fost o luptă și deja știți că au fost multe luptele pe care le-am pierdut. Din fericire cele pe care le-am câștigat au fost mai importante și încet-încet Secretele Ramonei au ajuns să fie chiar copiate. Măcar așa să devină “fără zahăr” un trend! Ar fi în sfârșit și un trend sănătos!
Green Sugar și Secretele Ramonei sunt parteneri inseparabili și au crescut frumos împreună, dar cu siguranță mai avem multe de spus pentru că mereu răspundem la întrebarea “care e cel mai bun produs al vostru?” cu “următorul!”.
Am progresat mult de la acel “garaj”, dar un lucru rămâne la fel. Nu scoatem niciun produs pe care nu l-aș mânca eu, iar dacă este destinat și copiilor să fiți siguri că l-a mâncat și fetița mea, Eva. Nu există garanție mai mare sau mai serioasă decât asta! Nicio certificare nu bate “aprobat de Eva!”