Mini american pancakes – Green Sugar
MINI AMERICAN PANCAKES – FARA ZAHAR

Ingrediente:
pentru 6-8 clatite

Aluat
250g făină tip 650
un strop de sare
1 pliculeț cu praf de copt
280ml lapte (eu am folosit fără lactoză)
2 ouă
1 linguriță cu esență de vanilie
50g îndulcitor Green Sugar Premium
3 linguri cu ulei

Topping
cremă tartinabilă Secretele Ramonei
fructe proaspete

Mod de preparare:

Cum adică pancakes fără zahăr??? Nu vedeți cât par de dulci??? Nu par! Chiar sunt! 🙂
Pentru voi sunt aceste clătite absolut sezaționale! Dulci, dar fără zahăr!
Pancakes fără topping sunt ca pâinea fără sare. Eu am folosit una din cremele mele tartinabile, normal! Sunt absolut delicioase cu crema de roșcove sau de cacao. Sau, de ce nu, puteți folosi chiar și un unt de arahide sau de migdale. 😉

Amestecați într-un bol făina, sarea și praful de copt.

Separați albușurile de gălbenușuri. Bateți bine albușurile până se fac spumă. Lăsați deoparte.

În alt bol amestecați cu ajutorul unui mixer de mână: laptele, gălbenușurile, vanilia, Green Sugar și uleiul. Adăugăm acest mix peste făină și mixăm bine. Aluatul rezultat trebuie să fie gros.

Acum este momentul să adăugăm ușor albușurile în aluatul obținut. Amestecați ușor cu o spatulă de jos în sus până se combină frumos.

Eu am folosit o tigaie specială cu forme de mini pancakes, dar nu este obligatoriu. Puteți folosi orice tiagie normală. Depinde cât de mult turnați din compoziție, rezultatul poate fi o clătită mai mare sau mai mică.
O să vă dați seama că trebuie să le întoarceți atunci când se formează niște bule pe suprafața clătitei. În jur de un minut și jumătate la foc mic.

Eu nu am folosit niciun strop de grăsime în tigaie. Am făcut clătite pe uscat. 🙂 Nu s-au lipit deloc. Da, depinde mult de calitatea tigăii și – culmea – cele mai bune tigăi nu au reclamă la TV 🙂
Se fac foarte ușor și vă garantez că nu veți face deloc fum în bucătărie. Am niște amintiri neplăcute de când eram eu mică vis-a-vis de clătite. Era fum peste tot în casă, dar nici nu aveam hotă pe vremea aia 🙂

În poze se observă că am două nuanțe la clătite, nu-i așa? Nu este nimic diferit la compoziție. Pe cele mai închise la culoare le-am ținut cu 30 de secunde mai mult în tigaie :))

Acește clătite drăgălașe pot fi un mare succes și la copilași. Desigur, în varianta cu crema tartinabilă de roșcove 😉

Poftă dulce să aveți!

Autor: Ramona Constantinescu – gustverde.ro