Ingrediente:
blat:
• 8 oua de gaina
• un praf de sare
• 7 lg faina
• 2 lg cacao neagra
• 4 lg Green Sugar Premium 2:1
• 4 lg ulei de floarea soarelui
• 1 lg Green Sugar pudra
• 8 – 10 caise coapte
• 100 gr coacaze rosii
frisca:
• 400 gr smantana grasa
• 200 gr mascarpone
• 3 lg Green Sugar pudra
decor:
• coacaze rosii
• pepite ciocolata fara zahar
Sursa retetei: Laura`s Sweets
Mod de preparare:
Ingredientele pentru blat se pastreaza la temperatura camerei pentru o ora.
Se porneste cuptorul la 170 grade C. Se pregateste o tava cu hartie de copt.
Caisele si coacazele se spala si se lasa la scurs. Caisele se desfac si se taie felii groase.
Se asaza fructe in tava, in strat egal, se presara o lingura indulcitor pudra si se lasa deoparte.
Se separa ouale in albusuri si galbenusuri. Albusurile cu un praf de sare se bat spuma cu ajutorul unui mixer. Cand se albesc si devin dense, se adauga indulcitorul, mixand bine pana la incorporare.
Odata obtinuta o bezea ferma, se adauga galbenurile frecate inainte. Se incorporeaza, apoi se adauga faina cernuta cu cacaua.
Se incorporeaza si faina cu ajutorul unei spatule, apoi se adauga uleiul. Se omogenizeaza.
Compozitia se toarna in tava, peste stratul de fructe, se niveleaza frumos. Se pune la copt, in cuptorul preincalzit, timp de aproximativ 40-45 minute, la 170 grade C.
Odata coapta, prajitura se scoate din cuptor si se lasa la temperat. Dupa ce s-a racit, se rastoarna pe un platou, cu baza de fructe deasupra.
*Nu este nevoie sa insiropati prajitura, aceasta va avea textura umeda de la fructe.
Smantana rece se mixeaza cu ajutorul unui mixer. Cand devine pufoasa, se adauga mascarpone si indulcitorul pudra. Se omogenizeaza.
Cu ajutorul unui poche, se orneaza prajitura rece, se decoreaza cu coacaze rosii si pepite de ciocolata, apoi se pune la frigider pana in momentul servirii.