VITAMINA C COMPLEX

VITAMINA C COMPLEX

12,00 lei

Vitamina C Complex

 

Supliment alimentar

 

12 stick-uri (3 g pulbere pentru suspensie buvabilă cu îndulcitor natural/stick)

 

Beneficii
Contribuie la funcţionarea normală a sistemului imunitar, protejează celulele împotriva stresului oxidativ, reduce oboseala şi extenuarea, ajută la funcţionarea normală a sistemului nervos şi la menţinerea sănătăţii psihice, la formarea colagenului necesar funcţionării normale a vaselor de sânge, a ligamentelor, a sistemului osos, a gingiilor, a dinţilor şi a pielii. Vitamina C creşte absorbţia fierului.

Compoziție/plic:
Ascorbat de calciu furnizând 800 mg vitamina C și 90 mg calciu – 1000 mg, extract hidroalcoolic uscat 100:1din fructe de Măceș (Rosa canina), cu un conținut de 50% Vitamina C – 400 mg, acid citric anhidru (acidifiant), extract uscat 100:1 din pericarp de Portocal amar (Citrus aurantium) cu un conținut de 99% bioflavonoide – 200 mg, extract hidroalcoolic uscat 50:1 din muguri de Salcâm japonez (Sophora japonica L.), cu un conținut de 95 % rutin – 26 mg, hesperidin – 25 mg, extract uscat din frunze de Stevia (Stevia rebaudiana) cu 85% steviolglicozide, aromă de merișor, Beta-caroten (colorant).

Administrare:
Adulți și copii de peste 12 ani: câte 1 stick de 2 ori pe zi, în timpul meselor.
La copii, se recomandă consultarea medicului pediatru pentru ajustarea dozei.

Caracteristici și efecte:
Vitamina C Complex conține un acid ascorbic tamponat, respectiv, ascorbatul de calciu. Ascorbatul de calciu furnizează și calciu, pe langă acid ascorbic, și oferă astfel doi nutrienți necesari organismului. De asemenea, ascorbatul de calciu este bine absorbit în intestin, iar acidul ascorbic ajută la absorbția calciului și crește biodisponibilitatea acestuia. Este alcalin și determină un pH neutru, care ajută la reducerea disconfortului gastro-intestinal.
Bioflavonoidele reprezintă un grup de pigmenți vegetali responsabili de culorile multor flori și fructe. Acestea nu pot fi sintetizate de către organism și nu
pot fi obținute decât prin administrare de alimente sau suplimente alimentare. Bioflavonoidele din citrice sunt antioxidanți puternici, mențin valorile normale ale trigliceridelor și colesterolulului, măresc permeabilitatea capilarelor, dilată arterele mai mici îmbunătățind astfel circulația sanguină, stimulează producerea bilei și au un rol important în menținerea sănătății și a permeabilității capilarelor. Bioflavonoidele din citrice sunt esențiale pentru utilizarea eficientă a vitaminei C de către organism, încetinind descompunerea normală a vitaminei C și crescând, astfel eficiența acesteia.
Fructul de măceș constituie o sursă naturală concentrată de vitamina C și de alte substanțe bioactive cu efect antioxidant, care stimulează imunitatea, asigură buna funcționare a sistemului digestiv, a sistemului cardiovascular, întârzie procesul de îmbătrânire prematură. Este foarte util în perioadele de suprasolicitare fizică și de efort intelectual intens, ajută la eliminarea unor substanțe nocive pentru organism și la creșterea rezistenței acestuia.
Rutinul face parte din grupul flavonelor colorate în galben și acționeaza sinergic cu vitamina C, protejează celulele de acțiunea agenților nocivi, întărește vasele capilare, ajută la eliminarea excesului de fier, previne oxidarea vitaminei C și detoxifică ficatul.
Hesperidina este o flavonă care contribuie la protejarea vaselor de sânge, la menținerea densității osoase, a valorilor normale ale colesterolului și presiunii arteriale.
Vitamina C contribuie la formarea normală a colagenului pentru funcționarea normală a vaselor de sânge, a sistemului osos, a ligamentelor, a gingiilor, a pielii și a dinților, contribuie la metabolismul energetic normal, la funcționarea normală a sistemului imunitar, la menținerea sănătății psihice și la reducerea oboselii și extenuării, la protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ.
Vitamina C (acidul ascorbic) este un nutrient esențial, care contribuie la desfășurarea normală a numeroase procese metabolice din sistemele organismului. Acidul ascorbic este o vitamină hidrosolubilă cu caracter acid. De aceea, atunci când este necesară administrarea unei cantități mai mari sau pe durate mai lungi de timp, ea poate provoca deranjamente stomacale persoanelor cu sensibilitate la aciditate și creșterea aciditatii în cavitatea bucală, facilitând apariția cariilor. În plus, un pH acid obligă organismul să preia minerale alcaline, precum calciu, potasiu sau magneziu, din organe vitale sau din oase, pentru a neutraliza aciditatea.
Vitamina C există în forme diferite, care au aproximativ aceleaşi indicaţii şi beneficii, dar cu eficienţă şi biodisponibilitate diferită.
Vitamina C clasică, adică acidul ascorbic, se absoarbe uşor în organism, dar este şi foarte rapid eliminată prin urină, fiind o vitamină hidrosolubilă care nu poate fi reţinută mult timp în corp. Astfel, doar o parte din cantitatea administrată este cu adevărat absorbită şi disponibilă la nivel celular.

Atenționări:
Suplimentele alimentare nu înlocuiesc o dietă variată şi echilibrată şi un mod de viaţă sănătos. În cazul unor afecţiuni cronice sau al urmării unui tratament medicamentos, sfatul medicului este absolut necesar înaintea administrării acestui produs. Nu este recomandat persoanelor alergice la oricare dintre componentele produsului. Administrarea în timpul sarcinii sau alăptării se face numai la recomandarea medicului. A nu se depăşi doza recomandată pentru consumul zilnic. A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj. A nu se lăsa la îndemâna şi la vederea copiilor mici.

A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original, ferit de umiditate şi lumină.